A fost odată ca niciodată…..
…un regat. În apropierea unui Crâng, era un castel la poarta căruia, într-o frumoasă zi de toamnă, au bătut aproape 30 de pitici. Le-a deschis și i-a primit cu brațele deschise două călăuze.
Și am pornit împreună într-o frumoasă călătorie: din țara lui Moș Crăciun, pe tărâmul prințeselor, de la Poli către deșert, prin lumea cifrelor și literelor, din junglă la oceane și chiar în cosmos și câte și mai câte tărâmuri unde numai un suflet curat de copil poate ajunge. Fiecare zi era o altă pagină de poveste.
La sfârșitul fiecărui an, am încheiat povestea cu o petrecere: am fost fulgul de nea ce cade pe obrazul părintelui, am fost țărăncuța ce a încântat sufletul bunicii cu obiceiurile, portul, cântul și dansul românesc, am fost și voi fi ,,prințesa” mamei.
Balul de absolvire: frumos și trist, un sfârșit și un nou început. Călăuzele au văzut că acei pitici s-au transformat în copii frumoși, deștepți, curajoși și i-au trimis în lume, fiecare pe drumul lui, să descopere lucruri noi, să crească buni și drepți, să devină oameni de nădejde ai regatului.
,,O să îmi fie până la adânci bătrâneți dor de dumneavoastră. Mulțumesc că m-ați învățat multe lucruri frumoase!”
Piticul Rebeca Andreea Radu
Primii pași spre cunoaștere
Am început într-o zi de toamnă când am întâlnit mulți copii noi. Mă întrebam dacă toți vor fi prietenii mei.
Cu ajutorul doamnelor educatoare, am început să ne cunoaștem pe noi, odată cu ceea ce ne înconjoară.
Am aflat că nu întâlnim aceleași flori pe planetă, am aflat că nu suntem toți la fel, am învățat să acceptăm că suntem diferiți, avem pasiuni diferite, dar ne putem completa astfel încât niciodată să nu ne plictisim, să învățăm unul de la celălalt.
Le mulțumesc nespus doamnelor care ne-au călăuzit acești primi pași în universul cunoașterii.
Cu drag, Sara Maria Burceag
Draga mea grădiniță
Eram un mic boboc când am pășit cu teamă în grădiniță. totul era nou, eram curios și speriat în același timp de această nouă etapă din viața mea.
Am călătorit în această lume magică a poveștilor, cu personaje învăluite de mister și imagini fascinante unde fiecare dintre noi ne-am descoperit, am aflat lumea cifrelor, a literelor, a poeziei, a cântecelor care ne-au ajutat să ne dezvoltăm vocabularul, imaginația.
Vreau să vă mulțumesc doamnelor educatoare, pentru tot sprijinul, răbdarea și atenția pe care mi-ați acordat-o:
Îmi pare rău acum că plec,
Și mi-aș dori ca și la toamnă
Să îmi zâmbiți din ușă iară.
Dar asta e!
Eu am crescut,
Și la școală am să mă duc,
Dar voi veni mereu
La doamnele mele
Care mi-au repetat, mereu încrezătoare
Că voi deveni în fiecare zi ,,mai mare”.
La revedere, zâne bune,
Dar nu pentru mult timp
Căci ne vom revedea la toamnă iară
Pentru a mea surioară.
Cu drag, Alex Mihăilă